Fostul primar al comunei Vitomirești, din județul Olt, Robert Rotea (PSD), trimis în judecată. Caz-școală privind fraudarea fondurilor

    0
    193

    Un fost primar din Olt, care a plătit o cauțiune de 100.000 euro pentru a ieși din arest, a fost trimis în judecată de DNA, alături de alte 12 persoane și două societăți comerciale. Dosarul, unul „școală” privind fraudarea fondurilor statului.

    Direcția Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, a inculpaților din dosarul fraudării a zeci de milioane lei din fondurile asigurate printr-un program al Ministerului Dezvoltării.

    Este vorba de fostul primar al comunei Vitomirești, din județul Olt, Robert Rotea (PSD), de omul de afaceri Mircea Ungureanu (proprietarul societății Old & New Construct care a câștigat un contract de zeci de milioane lei pentru reabilitarea a 82 străzi din Vitomirești), de funcționari din cadrul Primăriei Vitomirești și Inspectoratului de Stat în Construcții, și de mai multe persoane cu rol în firme implicate de asemenea în escrocheria prin care banii au fost încasați fără să se execute lucrările.

    Șase acuzații pentru fostul primar Robert Rotea

    adevarul.ro/stiri-locale/slatina/fost-primar-din-olt-trimis-in-judecata-2215805.html

    Lasă un răspuns